sâmbătă, 7 decembrie 2013

Moș Nicolae, prieten drag și bun

Odată cu sosirea lunii decembrie, începe seria evenimentelor speciale de la sfârșitul anului calendaristic.
După sărbătorirea Zilei Naționale a României, am continuat pregătirile pentru întâmpinarea unui prieten drag și bun, Moș Nicolae.
Am ascultat legenda lui Moș Nicolae, am recitat poezii, am cântat cântece de iarnă și colinde, apoi am colorat tabloul ce-l înfățișa pe Moș Nicolae împărțind cadoul cu numele fiecărui copil, am pregătit șosetele și ghetuțele în care acest bătrânel simpatic să lase un mic dar pentru fiecare.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


vineri, 29 noiembrie 2013

România, țara mea!


Cunoscând mai bine istoria, iubim tot mai mult poporul și țara. Știind cum au luptat strămoșii noștri pentru dreptate și libertate, ce jertfe au făcut pentru a birui, îi prețuim și mai mult.
Din dorința de a sădi în sufletul elevilor mei sentimente de respect și recunoștință față de eroii neamului nostru, față de țara și poporul căruia îi aparțin, am organizat un atelier interactiv în cadrul căruia micii școlari au aflat informații despre semnificația zilei de 1 Decembrie. Au colorat imagini având ca tematică Ziua Națională a României, cuprinse apoi într-o expoziție, au realizat stegulețe, au cântat.
La mulți ani, România, țara mea!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

joi, 21 noiembrie 2013

Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor

În perioada 18-24 noiembrie 2013 se derulează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Național al Șanselor Tale. 
Activitatea desfășurată azi, Uniunea Europeană pe înțelesul tuturor, a urmărit conștientizarea elevilor cu privire la necesitatea educației și învățării pe tot parcursul vieții.
Pentru a porni într-o călătorie imaginară prin țările Uniunii Europene, fiecare elev și-a ,,construit” un balon cu aer, colorând drapelul țării unde dorea să ajungă. În drumul lor au aflat informații despre statele Uniunii Europene (localizarea pe hartă, capitala, ziua națională, personalități, mâncăruri tradiționale, proverbe reprezentative etc), despre deviza, drapelul, imnul și moneda UE.
La final, fiecare elev a primit o fișă de verificare a cunoștințelor și a colorat steagul Uniunii Europene.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Toți copiii au drepturi!

Miercuri, 20 noiembrie 2013, am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, prilej cu care ne-am reamintit câteva drepturi de care ar trebui să beneficieze fiecare copil din lume. Am reprezentat prin desene sugestive respectarea acestora, iar la final am realizat un poster.