În perioada 22-28 aprilie 2013 s-a
derulat Săptămâna Globală de Acțiune, punctul de vârf al Campaniei Globale pentru
Educație, ediția 2013.
Desfășurată sub sloganul ,,Fiecare copil
are nevoie de un profesor. Profesori bine pregătiți pentru toți copiii”,
acțiunea a reunit participanți din mii de școli din aproximativ 100 de țări ale
lumii.
Campania Globală pentru Educație își
dorește să atragă atenția publicului și a factorilor de decizie asupra acestei
probleme: este nevoie ca liderii din întreaga lume să ia măsurile necesare
pentru adoptarea de standarde, planuri și măsuri financiare care să garanteze
că toți copiii au parte de profesori bine pregătiți și bine sprijiniți - și de
șansa de a beneficia de dreptul la educație.
Și elevii clasei I A s-au alăturat
acestei campanii, desfășurând vineri, 26 aprilie 2013, o activitate având ca
scop înţelegerea importanţei cadrelor didactice pentru succesul învăţării.
Fiecare elev și-a exprimat părerea referitor la ceea ce reprezintă cadrul
didactic pentru el, ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista cadre didactice
specializate care să îi îndrume în procesul instructiv-educativ. La final, au
reprezentat prin desen ora favorită, desfășurată sub îndrumarea unui profesor
și în absența acestuia.