Azi, 15 ianuarie 2012, se împlinesc 162 de ani de la nașterea poetului ,,nepereche” al românilor, Mihai Eminescu.
Pentru că încă suntem în vacanță, anul acesta nu am putut marca acest eveniment cu elevii mei.
Anul trecut, sub genericul ,,Săptămâna Mihai Eminescu”, în perioada 10-14 ianuarie 2011, am desfășurat mai multe activități dedicate marelui poet național și universal: prezentări PPS cu informații despre viața și activitatea literară, montaj literar-artistic, audiții, concurs de recitări, concurs de desene inspirate din opera poetului, expoziție de carte.
O parte din acestea au coincis cu cele derulate în cadrul proiectului educațional ,,Mihai Eminescu în slove de aur”, proiect derulat în perioada 14-16 ianuarie 2011, în parteneriat cu Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural Caraş-Severin și Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Câlnic, Protopopiatul Reşiţa, la inițiativa părintelui paroh Sorin Valentin Popovici.
Grupul țintă al proiectului a fost reprezentat de elevii claselor a II-a A, a III-a A, a III-a B de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 12 Reșița, preșcolarii de la Grădinița PN Câlnic și elevii de la Școala Catehetică Câlnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu