Lecția de azi de la opțional a fost dedicată mărțișorului. Ca atare, am început căutările pentru o mai bună documentare și iată câteva din informațiile găsite, poate sunt de folos și altora:
Povestea mărţişorului începe cu mii de ani în urmă. Arheologii au descoperit mărţişoare cu o vechime de peste 8000 de ani. Acestea erau sub forma unor pietricele de râu, vopsite în alb şi roşu. Ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie era dată de foc, sânge şi soare-însemnând naşterea şi viaţa, adică femeia. Albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zăpada rece şi pură-semnificând înţelepciunea bărbatului. Împletirea şnurului arăta legătura inseparabilă dintre cele două elemente ale vieţii.
Strămoşii noştri, dacii şi romanii, acum mai bine de 2000 de ani, purtau la încheietura mâinii sau prinse în piept monede găurite, atârnate de un fir împletit, colorat în alb şi negru. Bănuţii erau de aur, argint sau metal obişnuit, indicând cât de bogată sau de săracă era persoana care îi purta. Albul însemna revenirea la viaţă a naturii şi căldura verii, în timp ce negrul semnifica frigul iernii. Fetele credeau că aceste mărţişoare le vor aduce noroc, frumuseţe şi le vor feri de razele arzătoare ale soarelui verii. Când copacii înfloreau, femeile agăţau firul de o ramură, iar cu moneda cumpărau caş, pentru ca tot restul anului pielea lor să fie albă şi moale.În timp, mărţişorul s-a transformat în simbol al iubirii şi firul negru a devenit roşu.
O altă poveste vorbeşte despre fabricarea mărţişorului, activitate care este ,,la modă” în zilele noastre, în apropierea zilei de 1 martie. Se spune că a fost odată un om sărac, care confecţiona tot felul de lucruri pentru păpuşi: fundiţe, şnuruleţe şi hăinuţe. Într-o zi, văzând că i s-au terminat materialele, omul a căutat prin casa sărăcăcioasă şi tot ce a mai găsit au fost două suluri de aţă: unul alb şi unul roşu. Neştiind ce să facă din ele, le rupse şi le împleti. Era foarte mândru de ceea ce crease. Apoi făcu un mic tablou de care prinse şnuruleţul. Se gândi cum să denumească acel obiect.
,,-Gata, ştiu! O să-i spun Mărţişor, deoarece suntem în prima zi a lunii martie. Aceste mărţişoare vor fi dăruite de către bărbaţi femeilor, drept cadou.”
Şi aşa s-a dus vestea despre omul sărac, cel care a inventat acestsimbol al primăverii.
O legendă legată de mărţişor s-a născut din basmele româneşti şi îşi are originea tot în vremea strămoşilor noştri-dacii şi romanii.
Aceasta spune că odată, Soarele coborî într-un sat, luând chipul unui băiat. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu.
Dar, într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au bătut zile întregi, până când zmeul a fost învins. Slăbit de puteri şi rănit, băiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii erau fericiţi, dar tânărul n-a apucat să vadă primăvara. Sângele cald i s-a scurs din răni, pe zăpadă. Şi, în locul în care zăpada se topea, apăreau flori albe: ghiocei, vestitorii primăverii.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei îi oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului, iar albul simbolizează puritatea şi gingăşia ghiocelului, prima floare a primăverii.
Cea mai cunoscută legendă legată de semnificaţia mărţişorului este cea a ,,Babei Dochia”. 1 martie este în calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Există mai multe variante ale mitului Baba Dochia, toate interesante şi la fel de frumoase. Iată una dintre ele:
În urmă cu foarte mulţi ani, o femeie bătrână pe nume Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi cumplită de iarnă, Dochia i-a dat fetei o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla mai tare, pe atât devenea haina mai neagră.
Atunci a apărut un tânăr care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit ce i s-a întâmplat. Mărţişor i-a oferit o floare roşie şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, haina era albă ca şi neaua. Dochiei nu i-a venit să-şi creadă ochilor. N-ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina.
Deodată a văzut floarea din părul fetei. Crezând că a venit primăvara, baba plecă cu turrma de oi pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit, a fost însă prinsă de burniţă. În vârful muntelui i s-a arătat Mărţişor, care i-a spus:
-Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală, tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu? Apoi a dispărut.
Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi împreună cu oile au fost transformate în pietre.
Aceasta este o altă poveste foarte frumoasă, care a plăcut copiilor, despre semnificația mărțișorului:
Atunci când Anul a dat voie celei de-a patra fiice ale sale, Iarna, să coboare pe pământ, aceasta a dus gheţurile, gerul şi zăpada.
Pe la sfârşitul lui februarie, Anul a chemat-o la el pe fiica sa cea mai mare: Primăvara. I-a poruncit să trimită pe pământ una dintre lunile ei ca s-o anunţe pe Iarnă să se pregătească de plecare.
Primăvara l-a chemat pe Martie, i-a încărcat umerii cu păsări şi flori şi l-a trimis să gătească pământul pentru marea ei sărbătoare. Dar Februarie, care nu dorea nicidecum să plece, l-a aruncat pe Martie într-o prăpastie.
Prin acele locuri au trecut un băiat şi o fată. Dorind să-l salveze pe Martie, fata a strâns petalele roşii ale florilor şi a făcut din ele un şnur lung. Martie a încercat să urce din prăpastie pe acesta, dar şnurul s-a rupt. Atunci, băiatul a împletit din fulgii păsărilor un alt şnur, de culoare albă. Dar nici acesta nu a rezistat. Cei doi copii au cerut ajutor Soarelui. Soarele i-a sfătuit să împletească cele două şnururi, cel alb şi cel roşu şi să pună în ele toată dragostea lor. De data aceasta, Martie a ieşit la lumină şi a întins pe pământ împărăţia Primăverii.
De atunci, în prima zi a lui Martie, oamenii îşi dăruiesc mărţişoare legate cu șnur împletit cu alb și roșu.
