Povestea lui Mărțișor

Acum câțiva ani am găsit într-o carte veche această variantă în versuri a frumoasei povești a mărțișorului.

 În vremuri de demult cândva,          Trecu o lună, şi-ncă două,

Bătrânul Soare se-ntrupa                Şi iată se făcură nouă.

Într-un fecior frumos şi blând          Se duse vara, apoi toamna,

Ce cobora lin pe pământ,               Veni cu cuşma-i albă, iarna.

De-al fetelor surâs furat                  Nici asprul ger nu l-a oprit

Duminica la horă-n sat.                   Din drumul pe care-a pornit.

Lăsă luciri de aprig dor                   În Făurar, pe la sfârşit,

În inima fecioarelor,                        Flăcăul nostru a găsit

Iar nopţile treceau cu greu              Castelul cel întunecat

Chiar pentru preamăritul zeu.          Cu Soarele întemniţat.

Trecut-au luni şi ani în zbor,            O luptă aprigă s-a dus

Dar fericirea tuturor                       Ce a durat pân’la apus,

Fu destrămată într-o zi                   Când, plin de răni şi vlăguit,

Când Soarele nu mai veni.             O dată doar a mai lovit

Într-un castel întunecat,                  Şi capul monstrului hidos

O ură creştea ne-ncetat                  S-a şi rostogolit pe jos.

În sufletul dragonului

Pizmaş pe frumuseţea lui.              Pe cer Soarele lumina,

Lumina pe pământ s-a stins,         Zăpada albă scânteia,

Chipeşul soare a fost prins           Iar oamenii şi-au amintit

Şi-n beciul rece aruncat,              Că multă vreme n-au zâmbit.

Legat şi-n lanţuri ferecat.             Pe neaua albă, undeva,

Şi graiul păsărelelor,                    O viaţă încet se stingea;

Şi zâmbetul copiilor,                    Al vieţii sânge roşu-aprins

Toate s-au dus, iar pe obraz       Cu albul pur în joc s-a prins.

Doar lacrimile au rămas.             Jur-împrejur au răsărit

Pornit-au mulţi flăcăi de-acum,   Albi ghiocei ce-au înflorit

Pe-anevoiosul, lungul drum        Ca o speranţă dătătoare

Să-nfrunte fioroasa fiară,           De viaţă şi de sărbătoare.

Dar soarta fu ca ei să piară.       De-atunci, tânărul Mărţişor,

Şi iată că-ntr-o bună zi,             Căci el era acel fecior,

Un tânăr mândru se ivi,             Este întâiul vestitor

Curat cu suflet ne-ntinat            Al primăverii tuturor.

Şi cugetul neînfricat.                  Femei şi fete, copilaşi,

Şi-n zori de ziuă a pornit           Îşi împletesc doi ciucuraşi

Pe drumul ce-i era ursit.           Din alb şi roşu de fuior,

                                                Purtaţi pe piept ca mărţişor.

                    Culorile îngemănate

                   Aduc belşug şi sănătate;

                   Seva de hrană dătătoare

                   Renaşte viaţa de sub soare.