În funcţie de zonă, se disting şi câteva particularităţi ale tradiţiei mărţişorului.
Astfel, în Dobrogea mărţişorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie ,,mare şi înaripat”. Sau, persoana care primea în dar mărţişorul, îl purta la gât până când întâlnea cea dintâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Această ofrandă făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.
În satele din Transilvania, mărţişorul roşu-alb din lână se agăţa la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieţii, a puterii regeneratoare care se credea că ar fi stimulată prin însăşi culoarea vieţii.
Prima zi a lunii martie se numea în calendarul tradiţional al satelor carpatine şi Dragobete, când fetele se spălau cu ,,apă de omăt” ca să fie curate, frumoase şi albe ca neaua.
Bihorenii credeau că apa de ploaie adunată de 1 martie sau din ,,zilele babelor” te face frumos şi sănătos.
În Banat, datina spune ca fetele să adune stropii de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, să se spele pe obraji rostind un descântec de dragoste al Dragobetelui.
Dincolo de obiceiuri, însă, mărţişorul rămâne un simbol al bucuriei de a trăi, al dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm venirea primăverii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu