duminică, 25 martie 2012

Mândru mi-s că-s bănățan

   Dacă în postarea anterioară i-ați văzut jucând pe elevii mei, aș vrea să vă spun că nu suntem la prima experiență de acest gen. 
   Totul a început în urmă cu doi ani, când am hotărât organizarea unui cerc de folclor, ,,Mândru mi-s că-s bănățan” . Prin activitățile desfășurate, am urmărit realizarea unui parteneriat activ între instituţia educaţională şi comunitatea locală, prin implicarea copiilor, de la cele mai fragede vârste, în culegerea folclorului, conştientizarea elevilor despre importanţa cunoaşterii și respectării obiceiurilor şi tradiţiilor practicate din cele mai vechi timpuri cu diferite ocazii, despre culegerea şi transmiterea acestor bijuterii ale înţelepciunii populare româneşti din generaţie în generaţie. 
   Iată câteva imagini surprinse la diverse manifestări la care am participat: festivalul de poezie în grai popular, edițiile 2010 și 2011, festivalul de colinde, marcarea zilei eroilor neamului, organizarea unei expoziții cu obiecte tradiționale, serbări școlare etc.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu