Din postările anterioare ați aflat că atelierul organizat pentru marcarea a 20 de ani de existență a școlii noastre s-a numit Bobocii au prins aripi.
    Pentru început, am prezentat invitaților câteva detalii referitoare la istoricul și performanțele școlii. Apoi, părinții și bunicii și-au amintit de anii de școală și ne-au împărtășit câteva din experiențele dumnealor, răspunzând întrebărilor adresate de copiii.
    Iată ecusoanele primite de toți cei care ne-au vizitat, pliantul de prezentare a școlii și pliantul cu programul activităților desfășurate:
     Informațiile  despre școală, clasă și colectivul de elevi au fost 
cuprinse într-o cărticică având același titlu cu cel al atelierului.
    În carte au fost cuprinse informații despre fiecare elev, după următoarea structură:
   Activitatea a continuat cu un montaj literar-artistic prezentat de elevii clasei I A, urmat de un colaj de colinde interpretate de preșcolarii grupei mari A de la Grădinița P.N. 15 Reșița.
    Împreună am realizat felicitări de Crăciun și i-am scris o scrisoare celui mai darnic dintre moși, Moș Crăciun.
 La final, elevii și preșcolarii au fost recompensați pentru activitatea desfășurată cu câte o diplomă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu